Urby
București. Instalație umană
Bucureștiul ne reprezintă pe toți. Este așa cum îl îngrijim, așa cum îl construim, așa cum îi permitem să se dezvolte. Este orașul în care studiem, lucrăm, trăim. Spațiul care ne place sau pe care îl disprețuim, care ne înfurie, sau care ne face să râdem în hohote. Capitala cu gropi și străzi aglomerate, dar și locul care ne dezvăluie uneori spații magice.\n\nSpiritul acestui oraș, cu contrastele lui violente, cu energia lui adesea debordantă și agresivă, cu umorul său coroziv, dar și cu candoarea și frumusețea lui surprinzătoare, este punctul de pornire al unui spectacol de teatru. Un spectacol sincretic, care îmbină dansul, muzica, arta plastică și video, teatrul, performance-ul într-un mixaj original, care reprezintă oglinda fidelă și democratică a întâlnirii dintre mai mulți artiști. O instalație teatrală, un spectacol ofensiv, secvențial, frontal, angajat politic. \n\nBucurești. Instalație umană este o oglindă mozaicată a tuturor celor care au contribuit la el. Arată Bucureștiul așa cum îl percepe acest grup de artiști, fără a-și propune să fie politically correct. Îți arată imaginea unui oraș pe care o poți recunoaște sau pe care o poți contesta, dar care, cu siguranță, nu te va lăsa indiferent.\n\n--\n\nUn spectacol devised de: Nicholas Cațianis, Irina Crăiță-Mândră, Andu Dumitrescu, Florin Fieroiu, Ada Galeș, Dumitru Georgescu, Flavia Giurgiu, Vlaicu Golcea, Denis Hanganu, Ada Lupu, Ilinca Manolache, Ioana Marchidan, Dana Marineci, Radu-Alexandru Nica, Ciprian Nicula\n\nPerformeri: Nicholas Cațianis, Ada Galeș, Dumitru Georgescu, Flavia Giurgiu, Denis Hanganu, Ilinca Manolache, Ioana Marchidan, Dana Marineci, Ciprian Nicula\n\nDramaturgia: Ada Lupu, Florin Fieroiu, Radu-Alexandru Nica\n\nUn spectacol coordonat de Radu-Alexandru Nica după un concept de Florin Fieroiu\n\nConcept și realizare instalație video / obiect / deformance intro: Andu Dumitrescu\n\nMișcare scenică: Florin Fieroiu\nMuzică originală și sound design: Vlaicu Golcea\nAsistent regie: Irina Crăiță-Mândră\n\nProducător: ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București\n\nDurată spectacol: 65 minute\nPreț bilet: 50 lei / 25 lei (pentru studenți și pensionari)\n\nBiletele au fost puse în vânzare la casa de bilete ARCUB (Str. Lipscani 84-90, deschisă marți-vineri 15:00 -20:00, sâmbătă și duminică - cu două ore înainte de spectacol), în rețeaua agențiilor Eurolines și TUI TRAVEL CENTER, BiletFan – stația de metrou Unirii 1, Librăria Mihai Eminescu, punctul de vânzare bilet.ro de la Palatul Copiilor, Teatrul Elisabeta și online pe http://arcub.ro/bilete-online/\n\nSpectacol nerecomandat copiilor sub 16 ani.\nCu sprijinul AQUA Carpatica și Domeniile Samburesti.
See this content immediately after install